Mai putine informatii pe factura

Codul fiscal stabileste, la art. 155, ca o factura fiscala trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu urmatoarele elemente:

- numarul de ordine, in baza uneia sau mai multor serii, care identifica factura in mod unic;
- data emiterii facturii;
- data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data incasarii unui avans, in masura in care aceasta data difera de data emiterii facturii;
- datele firmei care emite factura: nume, adresa si cod de inregistrare fiscala;
- datele beneficiarului bunurilor sau serviciilor: nume, adresa si codul de inregistrare fiscala;
- date despre bunurile sau serviciile livrate: denumire, cantitate, pretul unitar;
- valoarea bunurilor sau serviciilor fara TVA;
- indicarea cotei de taxa aplicate si a sumei taxei colectate, exprimate in lei, in functie de cotele taxei. In cazul in care nu se datoreaza taxa, factura trebuie sa contina trimiterea la dispozitiile aplicabile din Codul Fiscal sau din Directiva 112 sau orice alta mentiune din care sa rezulte ca livrarea de bunuri sau prestarea de servicii face obiectul unei scutiri sau a procedurii de taxare inversa;
- in cazul in care se aplica un regimul special, factura va contine trimiterea la articolul corespunzator din Directiva 112 care sa indice ca a fost aplicat unul dintre regimurile respective;
- o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci cand se emit mai multe facturi sau documente pentru aceeasi operatiune.

Lipsa elementelor obligatorii de pe factura poate duce la imposibilitatea de deducere a TVA de catre persoana impozabila.

De asemenea, facturile trebuie sa mai includa:

- mentiunea «TVA la incasare», in cazul in care exigibilitatea TVA intervine la data incasarii contravalorii integrale sau partiale a livrarii de bunuri ori a prestarii de servicii;
- mentiunea «taxare inversa», in cazul in care clientul este persoana obligata la plata TVA;
- mentiunea «autofactura», in cazul in care factura este emisa de beneficiar in numele si in contul furnizorului;
- daca se aplica unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de arta, obiecte de colectie si antichitati, una dintre mentiunile «regimul marjei - bunuri second-hand», «regimul marjei - opere de arta» sau «regimul marjei - obiecte de colectie si antichitati», dupa caz.

Legislatia stabileste ca se pot emite facturi in sistem simplificat:

- atunci cand valoarea facturilor, inclusiv TVA, nu depaseste 400 de euro;
- in cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factura, regulile valabile din 2013 stabilind ca orice document sau mesaj care modifica si care se refera in mod specific si fara ambiguitati la factura initiala are acelasi regim juridic ca si o factura.

Facturi simplificate pot fi emise si in cazul in care practica administrativa ori comerciala din sectorul de activitate implicat sau conditiile tehnice de emitere a facturilor face/fac ca introducerea tuturor informatiilor obligatorii sa fie extrem de dificila. In aceste situatii se va aplica o procedura distincta, care prevede ca, pentru a emite facturi simplificate, contribuabilii trebuie sa solicite  acest lucru Directiei de legislatie in domeniul TVA din cadrul Ministerului Finantelor Publice si sa prezinte o motivatie a solicitarii, din care trebuie sa reiasa motivele obiective pentru care nu este posibila emiterea facturilor care contin toate elementele obligatorii prevzute de normele legale.

Facturile simplificate trebuie sa contina doar:

- data emiterii;
- identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
- identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;
- suma taxei colectate sau informatiile necesare pentru calcularea acesteia;
- o referire specifica si clara la factura initiala si la detaliile specifice care se modifica, in cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factura.

Codul fiscal precizeaza si cazurile in care facturile simplificate nu pot fi emise, si anume:

- pentru vanzarile la distanta;
- pentru livrarile intracomunitare de bunuri efectuate conform art. 143 alin. (2), lit. a – c din Codul fiscal;
- atunci cand persoana impozabila, care este stabilita in Romania, efectueaza livrarea de bunuri ori prestarea de servicii pentru care taxa este datorata in alt stat membru, in care aceasta persoana nu este stabilita, iar persoana obligata la plata TVA este persoana careia i-au fost livrate bunurile sau i-au fost prestate serviciile in acest alt stat membru.