Email RSS Facebook
Esti membru? Logheaza-te aici.
Nu aveti cont? Inscrie-te gratuit
x Intra in ClubContabilitate.ro

ANAF si MFPCodul de procedura fiscalaCodul fiscalDeclaratii si FormulareLegea ContabilitatiiMonografii contabileStudii de cazTVA

Inchiriere imobil. Ajustare TVA

Intrebare: O societate X a construit un imobil receptionat in 2009, dupa intrarea Romaniei in UE, pentru care a dedus TVA (mai exact l-a si primit inapoi de la buget). A inchiriat imobilul timp de 4 ani cu TVA, in al cincilea an face un nou contract de inchiriere cu alti clienti si vrea sa inchirieze imobilul scutit de TVA. In legatura cu ajustarea pe care trebuie s-o faca: 1) trebuie sa repuna ca TVA colectat toata suma care a ramas sau pe masura ce incaseaza de la client chirie fara TVA, colecteaza TVA lunar? 2) daca contractul este doar pe 3 ani repune suma aferenta doar acestor 3 ani sau suma aferenta intregii perioade ramase pana la implinirea celor 20 ani.
Raspuns:
Dupa cum ati precizat si dvs., inchirierea unui imobil este o activitate scutita de TVA fara drept de deducere, conform art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal.

Acest lucru inseamna ca la data la care veti utiliza imobilul intr-o inchiriere scutita fara drept de deducere si presupunem ca inchiriati tot imobilul, aveti obligatia sa ajustati TVA dedus la constructie.

Procedura de ajustare a TVA este reglementata de art. 149 din Codul fiscal, iar perioada de ajustare este de 20 de ani, incepand cu 01 ianuarie a anului in care s-a efectuat receptia.

Prin ajustarea TVA intelegem o plata de TVA la buget din TVA dedusa la constructie, proportionala cu numarul de ani de neutilizare a cladirii in activitati taxabile in cei 20 de ani.

Determinarea perioadei de neutilizare se face astfel:
-  primul an de utilizare, in cazul dvs anul 2009, este considerat integral ca fiind in scopul activitatii taxabile, chiar daca receptia s-a facut in interiorul anului calendaristic;
-  anul in care s-a schimbat destinatia cladirii, se considera integral an de neutilizare, chiar daca inchirierea a avut loc in interiorul anului.

Normele metodologice pentru art. 149 din Codul fiscal, precizeaza ca ajustarea se efectueaza o singura data, la data schimbarii destinatiei imobilului.

Daca ulterior cladirea va fi inchiriata in activitati supuse TVA, veti ajusta TVA in favoarea societatii.


Exemplu de ajustare:

Valoare cladire 1.000.000 lei
TVA dedusa la constructie 190.000 lei ( TVA 19% valabil in 2009)
Inchirierea in regim de scutire de TVA se face din februarie 2013.

Observam ca un numar de 4 ani ( 2009, 2010, 2011 si 2012), cladirea a fost utilizata in activitati taxabile, rezulta ca trebuie ajustat TVA pentru 16 ani de neutilizare.
Societatea trebuie sa plateasca TVA in suma de  190.000 lei x 16/20 = 152.000 lei.

Inregistrare contabila:
635 “Cheltuieli cu alte impozite si taxe” = 4427 “TVA colectata”.

Documentul justificativ este o autofactura emisa de societate, iar declararea se va face in decontul de TVA aferent perioadei in care s-a efectuat inchirierea in regim de scutire de TVA.

Normele metodologice pentru art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, stabilesc faptul ca la analiza deductibilitatii cheltuielii cu ajustarea TVA, se va tine cont de scopul realizarii de venituri impozabile. Deoarece chiria reprezinta un venit impozabil, consideram ca si aceasta cheltuiala cu ajustarea TVA este o cheltuiala deductibila.

Mai retinem si faptul ca normele pentru art. 149 din Codul fiscal prezinta cateva exemple de ajustare a TVA, inclusiv cand inchirierea imobilului se face numai in parte in regim de scutire de TVA, iar o alta parte in regim de colectare de TVA.

Daca dupa o anumita perioada de timp, in cei 20 de ani de ajustare, reluati inchirierea imobilului in regim de colectare TVA, aveti dreptul sa ajustati in favoarea societatii TVA la data la care se efectueaza o activitate supusa TVA, urmand acceasi procedura.

Abonare newsletter

Aboneaza-te GRATUIT la
Newsletter-ul ClubContabilitate.ro

pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!

Comentarii

0 comentarii

Atentie! Pentru a posta comentariu, este necesar sa raspundeti corect la intrebare.

Aboneaza-te GRATUIT la
Newsletter-ul ClubContabilitate.ro

pentru a primi cele mai proaspete informatii si analize referitoare la subiectele care te intereseaza!

x